| Home Trupa Discografie Media Galerie foto Concerte Shop Contact |
|
|
« inapoiSunteti aici :: Balaurul - S-s-s-s-sucker for a guitar hero » We Will Rock You - 8 Decembrie 2009
We Will Rock You - 8 Decembrie 200908 December 2009Fiind în Târgovişte, m-am întâlnit cu bunul nostru amic Dan, patronul clubului "Underground", club în care am cântat de mai multe ori de-a lungul anilor. Îi povesteam cum un alt amic a încercat să obţină un spaţiu la noi în oraş, în care ar fi vrut să pună pe picioare un club în care să se cânte live constant. Planul lui eşuase, din nefericire, pentru că nu a reuşit să obţină acel loc. Atunci a venit ideea de a pune împreună clubul lui Dan şi mini PA-ul meu pentru a face nişte concerte. Lui i s-a părut o idee excelentă şi am început imediat să dau telefoane. Joia trecută (pe 4 dec.) deja fixasem primul concert pentru 11 decembrie, graţie băieţilor de la 9,7 Richter şi fetelor de la Idol, care au răspuns pozitiv invitaţiei mele. Este de remarcat faptul că sunt şi primele două trupe pe care le-am sunat. Îmi aduc aminte în 2004, când Trooper, împreună cu Adi Ilie, a organizat seria "Supertrooper", abandonată după doar două concerte. Am dat aproximativ 10 telefoane până când am găsit o (1) trupă! Pentru că aş vrea să permanentizăm acest bun obicei pe care îl începem acum, am crezut că e bine ca aceste concerte să poarte un nume. Tributul pentru Freddie Mercury din Hard Rock Cafe încă îmi stăruia în minte, aşa că nimic nu mi s-a părut mai potrivit ca "We Will Rock You". Vom face 2-3 ediţii de probă, şi, în cazul în care lumea va aprecia această idee, ea va deveni o prezenţă constantă în rockul târgoviştean. Sper ca titulatura "We Will Rock You" să devină un soi de brand pe plan local, un fel de garanţie a calităţii trupelor care vor cânta şi a concertelor organizate sub acest nume, şi îmi doresc să adune cât mai multe ediţii, cât mai mult public şi cât mai multe trupe. Imi doresc cu adevarat acest lucru pentru trupe şi pentru cei ce ascultă rock în Târgovişte, oameni care merită să aibă măcar un eveniment live pe lună în oraşul nostru. Veniţi să le revedeţi pe Idol, şi apoi veniţi să-i vedeţi pe 9,7 Richter - old school heavy metal făcut cum trebuie. Veniţi să-mi spuneţi ce v-a plăcut şi ce nu v-a plăcut. Veniţi să-mi spuneţi ce trupe aţi vrea să chem la ediţia a doua. Ne vedem pe 11 decembrie la concert. ![]() Mai citeste si ...
Full throttle 15 martie 2012
Full throttle . Dupa temperaturile foarte scazute si dupa muntii de zapada, in sfarsit simt ca am renascut.... Mai mult »
Pimp my Les Paul (1) - 17 ianuarie 2012
Catch 33 - 29 noiembrie 2011
Catch 33 Am gasit din nou un pretext sa mai postez o piesa pe Youtube. De data aceasta este vorba despre... Mai mult »
Home | Trupa | Discografie | Media | Galerie foto | Concerte | Shop | Contact | Sitemap | Links | Termeni si conditii
|
| © 2012 Trooper Official Website - Toate drepturile rezervate. Website by Let's Rock Romania ® |