Snow cold crazy - 11 Martie 2010

Iar a început ninsoarea ca-n poveşti. Am avut noroc la concertele susţinute până acum în 2010 şi nu ne-a nins prea mult pe drumurile patriei, iar cântările au ieşit excelent. Însă eu nu am fost chiar aşa norocos înainte de concertul din Târgovişte.

Miercuri seara (pe 10 feb), pe la ora 23, am plecat din Bucureşti spre Târgovişte. Conduceam liniştit pe ninsoarea care tocmai începuse şi ascultam nişte Body Count. Mă uitam la drum şi observam cum zăpada începea să se aştearnă pe asfalt. Am mers liniştit primii 40 km, adică jumătate din drum, dar remarcam totodată că se intensifica vântul şi ningea tot mai rău.

Când am ieşit din Răcari, deja viscolea. O bună bucată din cea de-a doua jumătate a drumului trece prin câmp. Teren arabil şi într-o parte şi în cealaltă. Vântul bătea aspru şi aducea zăpada dinspre câmp înspre carosabil, astfel că, pe unele porţiuni de drum, banda mea dispăruse sub nămeţi. Sigur că nu există parapeţi, deci troienele nu aveau nicio problemă în a ajunge în drum. Vântul devenise groaznic, totul o luase razna, nu mai vedeam nici la 2m în faţa ochilor, banda mea dispăruse total. Nu existau refugii sau alt loc în care să opresc, mi-era teamă să nu-mi vină cineva din faţă, aşa că mergeam cu 10-15 km/h.

La un moment dat, a venit eliberarea: am intrat într-o localitate. Casele mai opreau viscolul, parcă şoseaua nu mai era atât de încărcată şi se putea circula pe două sensuri. Însă minunea a durat doar vreo 3 km. La ieşirea din localitatea pe nume Cuza Vodă, şoseaua era blocată pentru că un tir nu mai putea înainta. Nămeţi uriaşi zăceau pe banda mea, vântul bătea cu o putere incredibilă, iar eu mă gândeam cum îi văzusem la ştiri pe diverşi oameni captivi pe şoselele patriei şi deja vedeam cum voi rămâne blocat în spatele tirului cine ştie cât timp. Evident că nu aveam la mine mâncare sau apă. Din spate nu venea nimic, aşa că am decis să întorc şi să merg la benzinăria de la intrarea în Cuza Vodă.

Zis şi făcut. Am întors din 7 mişcări, pentru că drumul era foarte strâmt, şi am ajuns în benzinărie. Acolo erau două vânzătoare care se uitau cu groază la ştirile de la televizor şi se întrebau cum vor ajunge ele acasă, pentru că peste tot erau anunţate drumuri blocate de zăpezi. După un timp, a venit o maşină de-aia uriaşă, cu plug în faţă, care a tras în benzinărie. Cei doi drumari au intrat să se încălzească şi ne-au anunţat că au primit ordine să staţioneze, deoarece drumul era blocat atât în faţă (tirul despre care vorbeam), cât şi în spate (undeva pe la Răcari). Au mai sosit câţiva rătăciţi care reuşiseră să ajungă până acolo, pe la ora 2 fiind cam 10 maşini în benzinărie. A început o discuţie despre zăpadă, iar ştirile au fost înlocuite de Taraf tv. Mi-am dat seama că trebuie să mă car de acolo rapid, aşa că am mers în maşină, am pornit motorul, am dat telefoane să anunţ că nu mai pot ajunge acasă, am întins scaunul şi am încercat să dorm. În scurt timp, petrecerea s-a spart şi toată lumea a procedat la fel.

Pe la 8 şi ceva au venit mai multe maşini de deszăpezire şi toată lumea s-a trezit rapid. Ne-am luat după ele şi am parcurs cu greu cei 20 km rămăşi până la Târgovişte (aproximativ două ore). Am făcut 80 km în 12 ore şi, cu toate astea, mă bucur că am ajuns teafăr acasă, fără panică, fără belele de orice fel. Iarna asta a făcut prăpăd prin toată lumea şi nu toţi au supravieţuit. După zăpezi, văd că au venit inundaţiile şi cutremurele. Nu-mi doresc absolut deloc texte pe nume "Wet, wet, wet" sau "Whole lotta shakin' goin' on". Vreau doar să vină primăvara.