« inapoiSunteti aici :: Trupa » Istoric » PRIMUL DEMO

PRIMUL DEMO

Într-o zi am aflat că în oraş a mai apărut o trupă. Multă vreme nu m-a interesat. Radu Piteş, care acum cânta cu Proelium, fusese unul dintre chitariştii acestei trupe. Le-am cerut să ne ajute cu sala lor pentru a imprima un demo (era o sală excelentă, obţinută cu pile de toboşarul lor).
A fost primă oară când am primit ajutor din partea lui Eugen Ghenciulescu, rug ndu-l să ne împrumute un deck pentru imprimări. Am adus tot ce aveam nevoie şi l-am rugat pe Dragoş Brezoi să ne ajute la mixer. Am înregistrat trei piese (Trooper s Prayer, Remember şi Oare Când?) într-o manieră mai mult live. Nu am fost mulţumiţi de modul în care a ieşit vocea, aşa că am imprimat din nou, de unde şi cele două variante în care există acest demo extrem de rar.
Nici Negative nu a fost mulţumit de prestaţia lui pe demo, şi a decis să se autopedepsească dormind o noapte sub cerul liber, pe marginea de beton ce înconjoară sediul Prefecturii din Târgovişte. Familia lui nu-l sprijinea deloc în alegerea muzicală pe care o făcuse şi asta îl ntrista şi mai mult. Voia să-şi demonstreze lui că este foarte bun.
În trei săptămâni piesa Remember a ajuns pe locul I în topul unui post de radio local, Radio Minisat. Totuşi înregistrarea nu ne mulţumea şi căutam în permanenţă noi metode de a reimprima materialul în condiţii mai bune.
Am început să mă apropii de Radu Piteş. Era un ghitarist care studia, repeta şi avea chef să cânte mereu. Într-o zi, când mergeam cu el pe stradă, m-a întrebat de ce nu ne mai luam un ghitarist.
I-am răspuns că avem chiar mare nevoie dar nu găsim o persoană potrivită. S-a uitat în jos şi a răspuns că poate ar putea fi chiar el persoana potrivită. Mi-a explicat că a părăsit Proelium şi că vrea să cânte cu noi. L-am cooptat în aceeaşi zi. Era începutul lui 1998.
Radu venise cu instrumentele proprii, aşa că aveam pe ce să cântăm, dar sala începea să nu mai fie ceea ce ne doream. Trupa care repeta în sala unde înregistraserăm demo-ul, Cerulean Gates, stătea cam prost la capitolul scule. Prin urmare, am făcut o înţelegere în urma căreia noi veneam să repetăm în sală cu ei, iar ei puteau să se folosească de o parte din echipamentul nostru la repetiţii. Totuşi, nu am renunţat la vechea sală în mod oficial. Cântam pe o staţie închiriată de la Laurance (v. Chrom Dioxid), în schimbul căreia noi îi aduceam produse în valoare de 30.000 lei pe săptămână de la en-gros-ul la care lucra Negative.
Nu eram foarte încântaţi de faptul că cei de la C.G. foloseau tobele noastre şi staţiile fără să contribuie cu nimic la plata lor. Ne-am certat şi am plecat din nou în sala noastră. Venise momentul pentru a încerca înregistrarea unui nou demo. Pentru prima oară în cinci. Am înregistrat piesele: Horizons, No Tomorrow, Oare Cănd? şi Trooper s Prayer. Normal, experienţa noastră era minimă şi nu a ieşit nici acum ce trebuia. Cei din C.G. încercau să scape de toboşarul lor şi evident rămâneau fără sală. Aşa că Laurenţiu Popa, ghitaristul lor, a venit cu un nou om, Ionuţ Covalciuc, să-l pregătească pe ascuns pentru a prelua postul de toboşar. Le-am pus sala şi tobele noastre la dispoziţie.
Lucrurile nu avansau foarte repede şi ei continuau cu vechiul lor toboşar. Lui Balaur i s-a propus să se alăture trupei lor, ceea ce s-a şi întâmplat. Ne-am mutat iar în sala lor, totuşi Ionuţ Covalciuc repeta în sala noastră.
Am avut primul concert important alături de Iris. A fost magnific. Totuşi, greutăţile continuau. Am fost nevoiţi să dăm staţia înapoi din lipsă de bani. În ziua concertului cu Iris, Balaurul primise ghitara Hamer pe care o avusese unchiul nostru Adi. În scurt timp, Balaurul a acceptat să fie şi clăpar în alt grup targoviştean, grup ceva mai vechi: Anguish. Acum cânta in trei trupe şi toate repetam în aceeaşi sală.