« inapoiSunteti aici :: Balaurul - S-s-s-s-sucker for a guitar hero » Of thing and man - 13.Mai.2010

Of thing and man - 13.Mai.2010 pagina 4

13 May 2010
Of thing and man


Am un prieten care si-a cumparat saptamana asta prima chitara scumpa din viata lui – un Gibson. Bucurie de nedescris pe capul lui, nopti nedormite inainte de ziua in care a intrat in posesia ei, totul era de vis. Apoi o prima repetitie cu baietii, la finalul careia chitara a cazut din neatentia lui (in stilul unui copac taiat) si crosa (partea cu cheile) i s-a rupt de grif. De la extaz la agonie in doar cateva secunde.


Tot saptamana asta, eram pe afara cu acelasi prieten. Mergeam prin Drumul Taberei cand am observat amandoi o multime de oameni langa un bloc. Plus Politie si Pompieri. Lumea se uita in sus si am vazut si noi un om pe blocul de 4 etaje. Voia sa se sinucida aruncandu-se de pe bloc. Nu am zabovit foarte mult, pentru ca era clar ca nu aveam ce face sa-l ajutam (Politia incercuise blocul) si nici nu sunt fan al stirilor de la ora 17:00, vorba piesei. Nu am astfel de curiozitati morbide, deci nu stiu cum s-a terminat, dar toata intamplarea m-a pus pe ganduri.


Si asa ajung sa fac legatura intre primele doua paragrafe. In momentul in care un om e pe cale de a-si pierde viata, ma gandesc la cat de perisabila e fiinta umana, la cat de subtire e firul existentei. Fie ca ne rapun batranetea, boala, accidentele, razboaiele, crimele sau propria vointa, un lucru e cert: nimeni nu se mai intoarce. Amicul meu va merge cu chitara la reparat si, in schimbul unei sume de bani, instrumentul va fi din nou ca in ziua cand a iesit pe usa fabricii, ceea ce nu se poate in cazul in care un om sare de pe un bloc. Hai sa presupunem ca nu putea fi reparata chitara. Atunci ar fi trebuit cumparata alta chitara, deci o solutie tot ar fi existat, chiar daca ar fi costat bani.


Iata de ce nu pot sa ma atasez de lucruri. Oricat mi-ar placea un obiect, fie el un obiect scump (casa, masina, chitara), nu am cum sa dezvolt o pasiune pentru carpe, hartii, plastic, lemne, fiare sau caramizi asa cum dezvolt pentru oamenii sau animalele din jurul meu. Toate persoanele si toate lucrurile cu care m-am inconjurat pana acum sunt aici sa-mi faca viata ceea ce este ea azi. Sper ca omul ala de pe bloc sa nu fi sarit. Daca totusi a sarit, sper ca era din cauza pierderii cuiva drag, si nu pentru ca traim vremuri grele si banca voia sa-i ia casa pentru ca nu si-a mai platit ratele (sau alta tampenie de genul asta). Cand voi pleca, voi pleca fara nimic dupa mine, deci oricum nu conteaza niciun fel de "acumulare". Singura diferenta e ca oamenii de langa mine sunt de neinlocuit.