Negură Bunget - 21 Mai 2009

De 5 minute mă gândesc cum să încep să scriu şi nu prea găsesc cuvinte potrivite. S-a anunţat peste tot, Negură Bunget nu mai există, conform unui comunicat oficial. Apoi au început problemele referitoare la nume, declaraţii şi toate cele. Nu mă voi referi la toate acestea, pentru că nu e treaba mea. Lumea a citit, ştie, şi toţi şi-au format propriile păreri.

Scriu rândurile astea pentru că sunt trist. Negură era una dintre trupele româneşti pe care le-am apreciat mult. Şi asta încă dinainte să facă performanţă peste hotare, cu turnee, contracte şi apariţii la festuri mari. I-am urmărit ca ascultător încă de la primul album, o casetă cu copertă verzuie scoasă de Bestial Records cu o muzică unică făcută de nişte băieţi cu porecle ciudate, ceva ce nu mai auzisem până atunci. Era ceva brutal, primar, neşlefuit, cu o atmosferă total aparte şi o voce unică învăluită de chitare zdrăngănite frenetic şi de tobe haotice. Perfect în imperfecţiunea lui. Am devenit instantaneu fan.

Dup-aceea i-am şi cunoscut pe băieţi. Am organizat un concert în Târgovişte, în 2000 mi se pare, unde au venit cap de afiş. Noi eram bibani pe vremea aia. Au fost la noi acasă, în sala de repetiţii, apoi am stat de vorbă şi am descoperit nişte oameni de treabă, liniştiţi şi cu foarte mult bun simţ. Dup-aceea ne-am mai întâlnit la primul MetalHeart, în Constanţa, în 2001 şi apoi la tot soiul de evenimente. Îmi place să cred că între trupele noastre a existat mereu un sentiment reciproc de respect şi apreciere, lucru confirmat şi de un interviu back-to-back cu Coiot şi Negru dintr-un număr al revistei Maximum Rock (din 2008 mi se pare). De fiecare dată când ne întâlneam, eu şi Laurenţiu stăteam de vorbă cu Edi şi ne povesteam ce mai făcusem fiecare. Super băiat, a true class act. Ultima oară ne-am întâlnit în 2008, pe 3 mai, în Club Jazz din Timişoara, când ei asigurau echipamentul de sonorizare pentru concertul de acolo. Ambii chitarişti din Negură erau acolo şi am profitat să mai stăm de vorbă. E incredibil cât de nostalgic sunt în momentul ăsta, caut în toate colţurile minţii şi găsesc numai lucruri bune de spus despre aceşti oameni. Se pare că multă lume a observat că Negură Bunget e o trupă unică, pentru că astfel se explică succesul avut peste hotare.

N-o mai lungesc, închei sperând că se va găsi o rezolvare, cea mai bună pentru ambele părţi, şi le urez tuturor clasicul "good luck with your future musical endeavors". Voi urmări cu interes urmarea poveştii, dar doar partea muzicală a acesteia.