« inapoiSunteti aici :: Trupa » Istoric » NEBUNIA

NEBUNIA

Sala pe care o primiserăm nu arăta extraordinar, aşa că a trebuit să-i sudăm noi gratii la geamuri, să reparăm uşile, să acoperim pereţii etc.
Repetam ca nebunii până noaptea târziu, pe întuneric, pentru că nu aveam bec în sală. Rezolvaserăm tot în afară de curentul care ducea la bec. Repetam la lumina produsă de lămpile din staţii, trecând din piesele noastre în cover-uri sau improvizaţii pe teme blues. Pe Gabi nu-l mai chemam de mult la repetiţii, dar mergeam pe la el sperând să-l convingem pe tatăl lui, care era electrician, să ne facă nişte stăţioare, pentru care noi cumpăraserăm deja difuzoare. Promitea mereu că le face dar nu se ţinea de cuvânt. Asta a pus capac şi l-am dat afară pe Gabi.
Prin urmare eram iarăşi patru. Eu cu Negative ne ocupam foarte mult de sală, mergeam zilnic să o curăţăm, să mai adăugăm ceva... Era primul lucru cu adevărat important: o sală a noastră unde doar noi aveam cheia. Simţeam că ne aparţine.
Am început iar să furăm covoraşe. Urcam la etajul patru, apoi coboram în fugă şi luam toate covoraşele. Le scuturam bine şi le puneam la noi în sală.
Problema frigului era groaznică. Nu aveam nici un fel de încălzire, iar rezistenţele nu făceau faţă unui reşou. Singura soluţie era să dea cineva o fugă să cumpere o pâine caldă de la piaţa din apropiere şi apoi să se întoarcă repede cu ea. Rupeam pâinea şi fiecare se încălzea la bucata lui. Când nu aveam bani pentru pâine, băgam un bec în priză şi ne încălzeam la el.
Aveam în sală un panou de siguranţe imens. Într-o zi, din motive neelucidate, n-a mai funcţionat. Nu pricepeam nimic din el, aşa că l-am desfăcut tot şi am schimbat parţial siguranţele, adăugând şi nişte sârme în loc de rezistenţe. Totuşi nimic. Negative a legat două sârme, chiar la sursă, la un cablu gros cât mâna. În cinci secunde sârmele s-au aprins şi s-au topit complet. A trecut mult timp până când un specialist a venit să rezolve problema. Deşi în sală nu era curent, mergeam aproape zilnic şi pierdeam vremea acolo.
Odată rezolvată problema curentului, repetiţiile p nă la miezul nopţii au început iarăşi şi pentru a doua oară am conştientizat nevoia cooptării unui al doilea chitarist. Soluţia cea mai la-ndemână - dar destul de pripită - a fost Alior Neicev, care nu a rezistat decât 2-3 zile. Nu era ce ne trebuia.
Prima ieşire în afara oraşului a fost în Pucioasa. Era un concert de binefacere, toţi banii de pe bilete urmând să fie donaţi unei case de copii. La concert cântau două formaţii: noi şi Proelium. Eram prieteni cu cei doi membri Proelium (Dragoş Brezoi şi Radu Piteş). Ei cântau cu tobe, clape şi anumite voci imprimate pe bandă, ceea ce la momentul respectiv nu-mi plăcea. În Târgovişte concertul fusese mediatizat de către postul de radio "Radio D" şi de către ziarul "Jurnalul de Dâmboviţa". La concert au apărut şi reprezentanţii acestora, Victor Mihalache şi Eugen Ghenciulescu (vă mai aduceţi aminte?). Pentru noi a fost o reală surpriză.