Iron Maiden Tribute - 22 Septembrie 2009

Acum câteva zile (mai precis vineri, 18 sep. 2009, pentru cei care citesc mai târziu aceste rânduri) am concertat în clubul Suburbia din Bucuresti. Nu a fost un concert obişnuit Trooper, ci un concert tribut pentru Iron Maiden. Iată setlistul, pentru cei care nu au fost prezenţi acolo (ordinea este cea cronologică în discografia britanicilor):


Sanctuary
Phantom Of The Opera
Transylvania
Remember Tomorrow
Running Free
The Ides Of March
Wrathchild
Hallowed Be Thy Name
The Trooper
Aces High
Wasted Years
Can I Play With Madness
Bring Your Daughter... To The Slaughter
Fear Of The Dark
Man On The Edge
The Wicker Man
Dance Of Death


După cum am spus şi în interviul făcut cu Metalhead.ro, partenerii noştri media la acest concert, am avut în mare două motive pentru care am hotărât să facem acest concert. În primul rând e vorba de iubirea pe care o avem pentru cei ce ne-au dat nume şi pentru muzica lor, de plăcerea pe care o avem atunci când cântăm piesele cu care am crescut, iar mai apoi e vorba că pregătisem deja câteva piese Iron Maiden pentru concertul ce urma să aibă loc la Rock City Open Air alături de Paul DiAnno, şi ne-am gândit să nu se irosească atâta muncă fără să fie prezentată publicului. Aşa că am ales din setlistul lui DiAnno cele mai bune 7 piese de pe primele două discuri, şi am mai completat cu câte o piesă de pe fiecare din celelalte albume (mai puţin Virtual XI şi A Matter Of Life And Death). L-am sunat pe Morrison, care a percutat din prima, şi restul e istorie.

Am avut o zi deosebită de la un cap la altul, nu numai datorită setlistului cu totul special. Am constatat la soundcheck cu tristeţe faptul că tobele neamplificate se auzeau mai tare decât vocea amplificată la maxim (adică la pragul la care începea să între în microfonie). Fireşte, soundcheckul a fost făcut cu sala goală, adică într-o mare încăpere cu pereţi şi tavan din ciment, total neantifonata. Am stat 2 ore să ne chinuim pentru un sunet cât de cât decent şi simţeam că e imposibil să ajungem la el, în ciuda sculelor bune din club şi a ajutorului acordat de sunetistul clubului şi de propriul nostru sunetist. Problema s-a mai corectat cât de cât atunci când sala s-a umplut, moment în care microfoniile apar mai greu şi volumul total (inclusiv cel al vocii) a putut fi crescut.

Apoi, Coiot era răcit. Răcise cu câteva zile înainte, la concertul pe care l-am susţinut open-air în Iaşi, pe o vreme destul de rece. Să cânţi partiturile lui Bruce Dickinson timp de 2 ore atunci când eşti sănătos e extrem de greu. Să le cânţi când eşti răcit este infernal. Chiar purtam o discuţie înainte de cântare, şi s-a ajuns la concluzia că mergem până la capăt cu planurile făcute şi că el va cânta cât de bine va putea.

Până la urmă cântarea a ieşit ok, luând în considerare răceala lui, acustica din club şi timpul foarte scurt de repetiţie pentru jumătate din setlist. Oamenii au reacţionat senzaţional şi au fost foarte îngăduitori cu "sarmalele" ce s-au mai strecurat în interpretare, s-au bucurat şi au cântat alături de noi. Pentru mine asta e tot ce contează şi le mulţumim tuturor. La fel le-a mulţumit şi Coiot celor din faţa scenei când l-au menajat şi au cântat în locul lui pe refrene, sau când i-au cântat La Mulţi Ani pentru ziua lui care fusese cu 2 zile înainte de concert.

Oare când vom mai auzi live "Scream for me, Bucharest!"? S-a scurs deja mai bine de un an de la acea zi magnifică.