| Home Trupa Discografie Media Galerie foto Concerte Shop Contact |
|
|
Bine ati venit pe site-ul oficial TROOPER
Cele mai noi articole Trooper pregatesc turneul "Rock Jukebox"!
02 martie - Buzau - Cafeneaua Artistilor Buzau
03 martie - Bucuresti - Hard Rock Cafe
24 martie - Targoviste - Pub Fiord +Blaze Bayley (ex Iron Maiden)
20 aprilie - Galati - Zodiar
27 aprilie - Festival Rock - Garnic - Caras-Severin
12 mai - Iasi - Underground Pub
vom anunta curand noi date.
![]() Afisul a fost realizat de Razvan Dragu.
TROOPER SI BLAZE BAYLEY LIVE IN HARD ROCK CAFE Trooper au imprimat o piesa alaturi de Blaze Bayley (ex. Iron Maiden) "Am terminat de inregistrat piesa inca de joi seara. Vineri am petrecut ore intregi alaturi de Blaze oferind interviuri. La concertul din Hard Rock Cafe era evident ca urma sa se intample o nebunie - si asta s-a intamplat. Am cantat impreuna Man On The Edge si Fear Of The Dark... un moment de neuitat. Gasiti mai jos cateva linkuri cu poze si filmari. Rock!
.
.
Bilete pentru showul din Bucuresti - 23 martie 2012 - Silver Church, se gasesc AICI!
TROOPER va susţine, în cadrul turneului Rock Jukebox, un concert eveniment în oraşul Târgovişte.
Celor care vor fi prezenţi în Pub Fiord pe 24 martie 2012, li se mai pregăteşte o mare surpriză: invitatul de onoare al serii va fi nimeni altul decât solistul Blaze Bayley, fosta voce a formaţiei britanice Iron Maiden, din perioada 1994 – 1999.
Solistul se va afla turneul „The King of Metal World Tour” în cadrul căruia va concerta şi la Bucureşti pe 23 martie. Blaze Bayley va fi cel care va încheia seara de heavy-metal, printr-un recital ce va include atât piese din perioada în care a activat alături de Iron Maiden cât şi melodii de pe albume mai recente, lansate sub titulatura Blaze ori Blaze Bayley.
Alin Dincă, aka Coiotu’ declară: “suntem onoraţi să cântăm alături de Blaze Bayley şi suntem fericiţi să putem aduce în oraşul nostru natal o asemenea personalitate a lumii rockului. Îi aşteptăm alături de noi pe toţi prietenii, din Târgovişte şi nu numai, pentru că va fi un concert eveniment, un moment crucial din istoria Trooper”
Blaze Bayley este vocalul cu care Iron Maiden a venit pentru prima dată în România. Formaţia a concertat atunci pe scena Sălii Polivalente, în cadrul evenimentului Skip Rock “95, în faţa a peste 15.000 de persoane. Vocea lui Blaze Bayley se regăseşte pe trei albume din discografia Maiden: “The X-Factor” – 1995, “Best of the Beast” - 1996 şi “Virtual XI” – 1998. Printre piesele cele mai apreciate de pe aceste albume se numără: “When 2 Worlds Collide”, “Futureal”, “Virus”, “Look for The Truth”, “Man on The Edge”, şi “The Clansman.”
Turneul Rock Jukebox însemană, pe lângă cele mai tari piese din repertoriul TROOPER, o incursiune printre cele mai iubite hituri ale rockului mondial. Publicul va fi cel care va decide stelistul serii. Pentru fiecare oraş în care va ajunge, Trooper va posta, pe pagina sa de Facebook: https://http://www.facebook.com/TrooperRocks o listă de piese proprii şi de melodii considerate repere ale muzicii rock, iar alegerea le va aparţine prietenilor formaţiei. Cei care se vor afla în sală vor avea la rândul lor un cuvânt de spus, prin intermediul unor liste pe care le vor primi la intrare şi prin care îşi exprima preferinţele.
Trooper scot la vanzare mastile purtate la concertul de lansare Voodoo! Mastile purtate pe scena de cei cinci muzicieni in cadrul concertului de lansare Voodoo sunt scoase oficial la vanzare. Exista numai cinci exemplare, fiecare fiind unicat. Mastile au fost create de Ramona Stanca-Virtosu.Pretul unei bucati este de 350 de lei. Cine vrea sa intre in posesia a una sau mai multe masti, trebuie sa trimita un email la adresa trooper.contact@yahoo.com, urmand a se discuta toate detaliile.
![]() ![]() TROOPER înregistrează o piesă cu fosta voce IRON MAIDEN
În data de 26 ianuarie 2012, solistul Blaze Bayley (fosta voce a formatiei britanice Iron Maiden) se va afla în România la iniţiativa formaţiei Trooper. Blaze dă astfel curs invitaţiei lansate de Trooper, pentru a înregistra o piesă împreună. Melodia a fost special compusa pentru aceasta colaborare. Englezul va rămâne în România până pe 28 ianuarie, timp în care va avea apariţii la mai multe posturi radio/tv alaturi de Alin Coiotu' Dinca.
/
"Din câte ştiu eu, este pentru prima oară când o formaţie din România reuşeşte să înregistreze o piesă alături de un muzician care a trecut prin Iron Maiden. Suntem toţi cinci mari fani ai britanicilor, prin urmare momentul este unul cu o încărcătură extraordinară pentru noi. L-am văzut în 1995 când a venit cu Maiden în România, iar acum vom petrece împreuna trei zile şi vom înregistra o piesă Trooper. Pare un vis. Plus că în seara zilei de 27 se va afla în Hard Rock Cafe pentru a ne vedea live alături de Nazareth. Încercăm de ani buni să obţinem o colaborare cu Blaze şi una cu Dickinson. Bruce a fost extrem de ocupat în ultimii ani, dar sper ca la începutul lui 2013 să venim cu o altă veste importantă.", a declarat Alin "Coiotu", solistul Trooper.
![]() Blaze Bayley este vocalistul cu care Iron Maiden a venit pentru prima dată în România. Formaţia a concertat atunci pe scena Sălii Polivalente, în cadrul evenimentului Skip Rock '95, în faţa a peste 15.000 de persoane. Vocea lui Blaze Bayley se regăseşte pe trei albume din discografia Maiden: “The X-Factor” – 1995, “Best of the Beast” - 1996 şi “Virtual XI” – 1998. Printre piesele cele mai apreciate de pe aceste albume se numără: “When 2 Worlds Collide”, “Futureal”, “Virus”, “Look for The Truth”, “Man on The Edge” sau “The Clansman.”
Blaze Bayley va concerta la Bucureşti, în clubul Silver Church, vineri 23 martie 2012. Biletele se găsesc în toată reţeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Diverta, Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului şi Palatul National al Copiilor. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro, www.bilet.ro şi www.myticket.ro.
Preţul biletelor variază în funcţie de data la care sunt achiziţionate:
40 lei înainte de 21 ianuarie
60 lei înainte de 22 martie
70 lei în ziua evenimentului
TROOPER anunţă turneul ROCK JUKEBOX După ce în toamna formaţia Trooper a colindat ţara în lung şi-n lat, aruncând vrăji “Voodoo,” băieţii se pregătesc din nou de drum. Fideli crezului “ne place să ne reinventăm” şi mereu determinaţi să îi surprindă pe cei care îi îndrăgesc, cei cinci vin de data aceasta cu un concept nou, interactiv, ce nu a mai fost implementat pe piaţa din România. ROCK JUKEBOX va însemna, pe lângă cele mai tari piese din repertoriul TROOPER, o incursiune printre cele mai iubite hituri ale rockului mondial. Alin Dincă, aka Coiotu’ explică: “Să cântăm live aceste piese legendare este modul nostru de a le mulţumi şi de ne arăta respectul faţă de numele grele ale scenei rock, faţă de acei artişti care şi-au pus amprenta asupra unor întregi generaţii şi care au creat genuri şi sub-genuri muzicale.” Concertele vor cuprinde două părţi, fiecare cu durata de aproximativ o oră: una dintre secţiuni va fi dedicată repertoriului TROOPER, iar cealaltă va include coveruri din repertoriul rock internaţional. Publicul va fi cel care va decide stelistul serii. Pentru fiecare oraş în care va ajunge, Trooper va posta, pe pagina sa de Facebook: https://www.facebook.com/TrooperRocks o listă de piese proprii şi de melodii considerate repere ale muzicii rock, iar alegerea le va aparţine prietenilor formaţiei. Cei care se vor afla în sală vor avea la rândul lor un cuvânt de spus, prin intermediul unor liste pe care le vor primi la intrare şi prin care îşi exprima preferinţele. Turneul va începe în martie, iar datele deja confirmate sunt următoarele: 02 martie - Buzău - Cafeneaua Artiştilor Buzău 03 martie - Bucureşti - Hard Rock Cafe 24 martie – Târgovişte – Pub Fiord 30 martie – Braşov – Rockstadt 20 aprilie - Galaţi – Zodiar 27 aprilie - Festival Rock - Garnic - Caraş-Severin 12 mai - Iaşi - TBA Dupa cum v-ati obisnuit, la fiecare final de an, apar si eu, spunand cateva cuvinte despre ce a fost si cum a fost pentru Trooper. Datorita voua, si 2011 a reprezentat un pas inainte pentru noi. Am urcat pe aceleasi scene cu Scorpions, Whitesnake si Judas Priest. Am ajuns in 27 de orase prin mai bine de 40 de concerte. Am lansat un nou album - Voodoo. Si am avut sansa de a cunoaste noi oameni minunati. Stiu ca siteurile de muzica vor incepe sa faca din nou topuri pentru anul ce tocmai se termina si sunt convins ca acolo vom vedea cel mai bine aprecierea voastra. Cum se intampla, din 2006, an de an! Ma plec in fata voastra si va promit ca in 2012 veti avea parte de multe-multe surprize placute. Chiar din ianuarie. Inchei prin a va ura un an nou exact asa cum vi-l doriti! Cu prietenie, Coiotu' POSTER TROOPER (50cm/70cm) la sectiunea SHOP Cateva cuvinte din partea lui Oscar. @ tuturor celor care au facut si fac acest vis posibil Dragilor, A mai trecut inca un an, un an in care ne-am mai implinit cateva visuri (Judas fuckin’ Priest, The Scorps, Whitesnake), am lansat un nou album, am cantat prin toata tara. We had a blast!!! Vorbeam cu un prieten zilele trecute, un prieten demult emigrat in tari straine, cu care am copilarit in Targoviste, mergand seara de seara in pa...rcul orasului, acolo unde se strangeau rockerii. Omul era curios sa stie ce-am mai facut de cand ne-am vazut ultima oara. I-am povestit tot ce s-a intamplat in ultimii 10 ani, locurile prin care am cantat, despre trupele cu care am crescut si datorita carora ne-am apucat de cantat si ale caror concerte am avut bucuria de a le deschide… Ma asculta cu ochii semi-deschisi si, la un moment dat, m-a interupt spunand : “Ba, n-ai idee cat de norocosi sunteti! Stii oare cat de putini oameni ajung sa-si implineasca dorintele cele mai fierbinti?” A trecut de atunci o saptamana. Ma tot gandesc la ceea ce mi-a spus si, pe masura ce trece timpul, realizez ca: 1. Intr-adevar, a avut dreptate. Mi-am cunoscut idolii, cea mai mare parte dintre ei, am cantat alaturi de ei, am reusit sa obtin ceea ce n-as fi crezut vreodata ca se va intampla. 2. Nimic din toate cele intamplate nu ar fi avut loc daca nu ati fi fost VOI. Va datoram totul. Fara sustinerea, devotamentul, prietenia si iubirea voastra n-am fi ajuns in aceasta postura privilegiata. Cuvintele sunt prea putine pentru a va multumi, nu pot decat sa sper ca, prin muzica noastra, am facut si facem parte din vietile voastre, ca va insotim la bine si la rau. Va doresc sa ajungeti sa va impliniti cele mai fierbinti dorinte si sa nu uitati ca si noi VA IUBIM! La multi ani! Cu plecaciune, Oscar ![]() Viitoare concerte:
Home | Trupa | Discografie | Media | Galerie foto | Concerte | Shop | Contact | Sitemap | Links | Termeni si conditii
|
| © 2012 Trooper Official Website - Toate drepturile rezervate. Website by Let's Rock Romania ® |