« inapoiSunteti aici :: Balaurul - S-s-s-s-sucker for a guitar hero » Guitar heroes - 14.Octombrie.2010

Guitar heroes - 14.Octombrie.2010

14 October 2010
Guitar heroes

Ultima perioada a fost superba pentru mine. Dupa ce am vazut AC/DC, toate trupele de la Sonisphere (in frunte cu Metallica) si Iron Maiden, toamna a venit cu o pleiada de guitar heroes pe care-i admir (plus o absenta).

Pe 18 septembrie, gratie lui Corrado Sgandurra, festivalul "Ziua Chitarelor" ni i-a adus in Bucuresti pe Jennifer Batten (chitarista lui Michael Jackson), Stu Hamm (bass hero cunoscut mai ales pentru colaborarea constanta cu Joe Satriani) si Michael Lee Firkins (un american care canta un country-rock/blues impecabil, facand uz de chicken-picking si slide). Am descoperit muzica instrumentala (si) prin intermediul acestor trei artisti incredibili. In plus, am avut ocazia sa-l revad pe Dave Martone si sa-l descopar pe rafinatul chitarist de jazz-fusion Andreas Oberg.

Apoi, la doar 3 zile distanta, am vazut concertul Guns n'Roses, formatie in care activeaza Ron "Bumblefoot" Thal, un alt chitarist dement pe care-l urmaresc de multa vreme. Ron a cantat absolut TOT, de la un capat la celalalt al griffului, si chiar mai departe de atat. Tehnicile neconventionale folosite pe piesele noi de pe "Chinese Democracy" s-au imbinat superb cu partile mai complicate din solo-urile lui Slash. L-am remarcat si pe Richard Fortus, un chitarist excelent, dar angajat de Axl Rose mai degraba pentru a se ocupa de chitara ritmica. Pe DJ Ashba il stiam de la Beautiful Creatures sau Sixx A.M., si mi s-a confirmat banuiala ca a fost cooptat in noua versiune Gn'R pentru a fi "baiatul frumos cu tatuaje si Gibson Les Paul", continuatorul imaginii lui Slash in trupa. Si s-a achitat superb de aceasta indatorire in ochii fetelor spectatoare, "cedand legatura" colegului Ron Thal atunci cand partile de solo deveneau prea extravagante. Un trio de vis.

Desigur ca am fost si la concertul lui Ozzy. Marele absent de pe scena a fost Zakk Wylde, unul dintre modelele mele in materie de chitara electrica. Piesele au sunat superb, setlistul a fost minunat, tonul de chitara a rasunat compresat si sticlos, modern si fara cusur, toba + bassul au fost ceas, dar pentru mine a lipsit ceva. Sau cineva. Am incercat sa punctez aspectele pozitive pe care le-am sesizat. Ma opresc aici, pentru ca nu am cum sa schimb faptul ca in locul unui chitarist cu ton, cu atitudine, cu faima, s-a preferat un necunoscut care suna ca toti ceilalti din generatia lui si care nu poate fi deosebit de alti tineri shredderi nici daca pui etichete pe CD-urile demo. Vorba unui amic, dupa concert: "A cantat bine la chitara, dar n-avea efectul ala de barba".

Anul se va termina cum nu se poate mai bine pentru mine, cu aparitia lui Steve Vai pe scena de la Sala Polivalenta din Bucuresti pe 8 decembrie, alaturi de o orchestra simfonica. Nu stiu foarte multe detalii despre cine, ce si cum va canta, insa prezenta lui Steve e suficienta pentru mine. Sunt sigur ca 8 decembrie va ramane in amintirea mea ca una dintre cele mai frumoase zile din viata, asa ca ne vedem acolo.

Pana atunci sper sa va (re)vad pe cat mai multi dintre voi la concertele din turneul de lansare a noului nostru CD live, "15".