For all you young guitar heroes out there - 20 Mai 2009

Primim constant mailuri pe adresa trupei - mailuri care ne sunt adresate direct mie şi/sau lui Laurenţiu. Sunt scrise de tineri care tocmai şi-au format trupe sau care intenţionează să facă asta într-un viitor apropiat. Subiectele sunt relativ aceleaşi, la fel şi întrebările, şi toate au drept subiect central diverse probleme care au apărut sau care pot apărea atunci când cânţi într-o trupă. Comunicare, probleme tehnice, sfaturi despre instrumente, etc.

Am compilat mai jos un soi de FAQ din ceea ce am primit până acum, răspunsurile venind din mica experienţă acumulată de mine până acum sau din ceea ce am citit că fac diverşi meseriaşi cu ştate grele.

Mai întâi, e esenţial să definiţi de la început ce vreţi să faceţi. Vreţi să ajungeţi ca Rolling Stones sau Metallica, sau vreţi doar să vă distraţi puţin la sala de repetiţie? Vreţi să revolutionati genul sau să-l menţineţi cât de "true" se poate? Ce gen va aborda trupa? E toată lumea de acord să cânte acel gen? Îl simt toţi din trupă? Răspunsul la aceste întrebări ÎNAINTE să daţi drumul la amplificatoare vă va scuti de multe bătăi de cap pe viitor, presupunând că trupa are un viitor.

Primul pas, descris mai sus, va rezolva şi al doilea pas. Anume că trebuie să vă evaluaţi colegii de trupă. Multe trupe au implodat pentru că oamenii şi-au dat seama că nu se suportă unii pe alţii după un timp de cântat împreună. Discutând, veţi constata ce fel de oameni aveţi lângă voi. Unii sunt vorbăreţi, alţii sunt tăcuţi. Unii vin constant cu idei, în timp ce alţii doar urmează acele idei. Unii se pun de-a curmezişul ideilor, oricare ar fi ele, şi nu vin niciodată cu alternative. Unii vor să-şi găsească nişte oameni care merg într-o direcţie, pentru ca în timp să se aşeze în faţa acelui grup şi să se numească lideri. Unii vor doar să agaţe nişte gagicuţe mai uşor, profitând de statutul de pseudo-rockstar. Aceşti indivizi vor fi asociaţi cu voi în ochii lumii, şi, mai mult, vor intra în casele voastre, veţi deveni foarte apropiaţi. Sunt multe feluri de oameni şi multe capcane, aşa că alegeţi-vă cu grijă colegii.

Presupunem că aţi rezolvat primii doi paşi şi acum sunteţi gata să intraţi în sala de repetiţii şi să daţi în jos. Următoarele sfaturi vin la grămadă, pentru că nu există o ordine în care ele trebuie îndeplinite:

• Repetaţi, repetaţi, repetaţi. Mai ales acasă. La început, trupa e egală cu suma elementelor componente (adică oamenii). Gândiţi-vă ce aduceţi voi bun în trupa voastră. Sala de repetiţie de regulă costă bani, şi atunci vreţi să profitaţi de timpul ăla şi să lucraţi la coeziunea trupei şi la detalii, nu să scoateţi melodii de pe tabulaturi pe banii voştri.
• C nd repetaţi şi tot sună ca un cur, nu disperaţi. Există soluţii. Luaţi piesa pe bucăţi (strofe, bridge, refrene, solouri, alte părţi) şi identificaţi punctele slabe. Lucraţi acolo punctual, până începe să sune. Dacă vă daţi seama că punctul slab e unul dintre voi, soluţia e să mai lucreze respectivul om până când stăpâneşte acel aspect şi poate să-l cânte cu trupa.
• Dacă toată lumea ştie piesa, însă ea tot nu sună, e posibil ca desincronizările să stea în calea fericirii voastre. Cumpăraţi-va un metronom. Pe cât e de ieftin, pe atât e de eficient. Amplificaţi-l şi pe el astfel încât toată lumea să-l audă şi apoi repetaţi piesa pe bucăţi, după care uniţi bucăţile.
• Dacă nu iese la tempo-ul dorit de la început, nu disperaţi. Repetaţi RAR, dar CORECT. Dacă iese cu un tempo rărit, va ieşi şi mai rapid cândva. Viteza vine cu timpul.
• Faceţi loc pentru vocalist. Dacă aveţi un vocalist care cântă, e esenţial ca el să se audă. Altfel va falsa. Tendinţa (mai ales la trupele tinere) e să facă concurs de volume în sală. Toată lumea se dă mai tare din staţii până când vocalistul nu mai are de unde să mai crească volumul (pentru că e la maxim sau pentru că încep microfoniile). Daţi vocea la maximul posibil şi reglaţi restul instrumentelor după ea.
• Identificaţi punctele tari ale trupei şi speculaţi-le. Identificaţi punctele slabe şi încercaţi să le rezolvaţi sau să le mascaţi. Vedeţi ce puteţi face bine şi nu aţi făcut încă.
• Gândiţi-vă să aveţi un fond al trupei. La fiecare repetiţie, puneţi fiecare deoparte câte o mică sumă. Unul dintre voi va ţine banii, care se vor folosi la chestii fără de care nu se poate merge mai departe: website, sesiuni foto, înregistrarea unui demo, haine, instrumente, etc. Toate acestea sunt capitole care ar necesita dezbaterea separată, dar nu vreau să intru în detalii tocmai pentru că mă refer la o trupă de început.
• Luaţi-vă cele mai bune scule pe care vi le puteţi permite. Cât daţi, atâta face. Eu unul mi-aş lua oricând un Gibson second-hand cu 600 euros în loc de un Epiphone nou cu 500 euros. Primele instrumente mi le-am luat vânzând cartofi în piaţă şi punând deoparte toţi banii din bursă şi banii de la părinţi, refuzandu-mi orice plăcere în oraş cu prietenii.
• Fiţi serioşi în ceea ce faceţi. Dacă vreţi să tăiaţi frunze la câini, nu-i încurcaţi pe cei care vor să ajungă mai departe în treaba cu trupa. Fiţi punctuali, veniţi cu lecţia învăţată, anunţaţi dacă intervin probleme şi nu mai puteţi ajunge la întâlniri, etc.
• Discutaţi mereu, după fiecare repetiţie eventual, pentru că astfel se evită adunarea posibilelor probleme şi nemulţumiri care pot izbucni când e prea târziu să mai poată fi rezolvate. Tonul face muzica, aşa că e important şi modul în care se comunică nemulţumirile.

Sunt multe alte lucruri care trebuie spuse despre subiectul ăsta, eu doar am zgâriat puţin suprafaţa sa. Reţineţi că nu există adevărul absolut. Ceea ce funcţionează pentru Trooper poate fi un mare chin pentru altă formaţie (şi invers). Însă ceea ce am trasat mai sus poate fi un bun punct de pornire în această expediţie minunată numită muzică. C ya onstage.