| Home Trupa Discografie Media Galerie foto Concerte Shop Contact |
|
|
« inapoiSunteti aici :: Balaurul - S-s-s-s-sucker for a guitar hero » Everything dies - RIP Peter Steele - 21 Aprilie 2010
Everything dies - RIP Peter Steele - 21 Aprilie 2010 pagina 121 April 2010Aş fi vrut să mă pot bucura aşa cum s-ar fi cuvenit de reuşitele pe care ni le-a adus până acum anul 2010. Concertele au ieşit super, noi oraşe se adaugă pe lista noastră, iar vizitele de weekendul trecut la Bacău şi Iaşi au fost extraordinare. Însă moartea la doar 48 de ani a lui Peter Steele de la Type O Negative ne-a lăsat pe toţi într-o stare de şoc.
Muzica formaţiei Type O Negative a fost alături de noi încă din 1994, când am văzut videoclipul bijuteriei muzicale "Black No. 1" într-o noapte la Headbangers' Ball (emisiunea de rock a Vanessei Warwick de la MTV, pentru cei care nu au prins această perioadă de după Revoluţie). Imediat am căutat şi mi-am cumpărat caseta cu discul "Bloody Kisses", iar muzica nu a mai fost niciodată la fel. Combinaţia de gothic cu doom şi hardcore, The Beatles amestecat cu The Doors şi Black Sabbath, imaginea de Stallone/vampir şi vocea gravă a lui Peter, plus cel mai ciudat ton de chitară bas din rock, toate acestea au făcut ca Type O Negative să fie ceva unic, original şi veritabil. Îmi aduc aminte cum primul nostru toboşar, Negative, şi-a primit poreclă pentru că avea o voce gravă pe care am asemănat-o cu cea a lui Pete. Apoi, în liceu am ascultat "Bloody Kisses" şi mai apoi "October Rust" (acesta din urmă ieşit în 1996) până la refuz. Ba chiar mi-am cumpărat de la Bestial Records un tricou cu "Bloody Kisses" pe care l-am purtat până când s-a scorojit şi decolorat. Am scotocit joi seară prin tot dulapul şi am găsit acest tricou, pe care l-am purtat pe scenele din Bacău şi Iaşi. Trooper au dedicat aceste 2 concerte lui Peter, care a fost aplaudat de către cei ce au venit să ne vadă. Acest gest spune că muzica sa va însoţi în continuare pe mulţi dintre noi. Nu ştiu ce să mai spun, ce să mai cred... îmi doresc ca totul să fie doar o mostră din umorul negru pentru care Peter era binecunoscut, aş râde şi aş trece mai departe ca la o glumă de 1 aprilie... RIP, Green Man!
Mai citeste si ...
Pimp my Les Paul (1) - 17 ianuarie 2012
Catch 33 - 29 noiembrie 2011
Catch 33 Am gasit din nou un pretext sa mai postez o piesa pe Youtube. De data aceasta este vorba despre... Mai mult »
The roots of the truckster - 07 noiembrie 2011
Recent, l-am cunoscut pe Augustin, proprietarul www.antonioguitars.ro. Ne-am inteles excelent din prima, dragostea... Mai mult »
Home | Trupa | Discografie | Media | Galerie foto | Concerte | Shop | Contact | Sitemap | Links | Termeni si conditii
|
| © 2012 Trooper Official Website - Toate drepturile rezervate. Website by Let's Rock Romania ® |