20 years - 24 Decembrie 2009

Oare dacă ar fi astăzi o nouă revoluţie, vieţile noastre s-ar schimba? Pe cine aş vedea la TVR ţinând steagul sus?

Au trecut 20 de ani de la Revoluţia din 1989. Aş putea să vă spun nişte banalităţi, cum ar fi: "lucrurile s-au schimbat", "comunismul nu a dispărut", "e mai rău sau e mai bine decât înainte de '89", "lemnul pluteşte", "soarele răsare şi peste câteva ore apune", etc. Dar prefer să vă spun ce-mi aduc eu aminte despre ziua respectivă.

Eram în clasa a V-a. Dusesem carnetul de note dirigintelui meu (Mihai Mihail, un om extraordinar), pentru că nu aveam nicio notă trecută în el. În dimineaţa de 22 decembrie 1989 m-am dus să-l recuperez de la şcoală. Am plecat mulţumit, răsfoind carnetul ce avea scrisă doar o singură pagină - un şir lung de note de 10 trecute cu scrisul impecabil al dirigintelui meu (yes, I was a nerd, fuck off). Mă gândeam cum voi merge acasă şi voi arăta notele alor mei, eram foarte fericit şi mândru.

Am ajuns acasă şi am băgat un disc la pickup. Stăteam cu Coiot şi ascultam muzică la magnetofon sau la pickup zilnic. În timpul ăsta ne jucam cu diverse mingi, figurine, maşini, cu lucruri cu care se jucau cei mici pe vremea aceea. Ascultam cu predilecţie 3 categorii: Elvis, Beatles şi momente vesele (Stela şi Arşinel, Amza Pellea, Toma Caragiu, ş.a.). Alături stătea bunica noastră (RIP, s-a stins în 2007), într-un apartament care era perete în perete cu al nostru. La un moment dat fusese o problemă cu o ţeavă de la calorifer ce trecea prin peretele comun, care a fost înlocuită prin spargerea acestuia. Gaura rămasă nu a fost niciodată astupată definitiv, ci mai curând umplută cu material de izolaţie, permiţând trecerea unui fir subţire pe acolo - astfel s-a tras un interfon între cele două apartamente.

Sună interfonul. Răspund şi o aud vocea precipitată a bunicii.
- Ce faceţi??
- Bine, pusesem o placă.
- Nu vă uitaţi şi voi la televizor? Nu vedeţi ce se întâmplă?!
- E program la ora asta? răspund eu mirat, pentru că programul la TVR începea pe la ora 19 şi dura 2 ore, dacă reţin bine.

Am dat drumul la televizor şi chiar era program. Si încă ce program! Am urmărit toată ziua şi în zilele următoare ceea ce s-a întâmplat, am aflat că îi aduseseră pe Ceauşeşti în oraşul nostru, unde şi-au găsit şi sfârşitul, am văzut numărul impresionant de oameni de pe străzi, am văzut tancuri, sânge, flori, tricolorul cu stema decupată, "Eroii noştri - nu vă vom uita niciodată". Am auzit "Vino Doamne" al lui Vali Sterian şi c ntecul din Piaţa Universităţii ("...mai bine mort decât comunist"), am auzit noul imn al României. Au trecut 20 de ani iar eu eram mic, însă mai ţin minte foarte bine cum era înainte de '89 şi cum a fost Revoluţia.

Ieri seară (adică pe 22 dec.) am revăzut la TVR un documentar din seria "Remix", realizată de Doru "Rocker" Ionescu: Revoluţia văzută prin prisma rockerilor români şi a scenei rock din vremea aceea. Absolut senzaţional. Anul ăsta electoral care se termină, documentarul lui Doru, viaţa de zi cu zi, scandalurile interminabile, criza care-şi iţeşte chipul schimonosit de vreun an încoace şi care e departe de a pleca, toate mă duc cu gândul la nişte versuri: