... And jogging for all - 25 Mai 2009

25 May 2009
Acest text este o continuare a celui scris pe 22 mai. Nu voi relua subiectul, deci vă rog să citiţi acel text mai întâi.

Am făcut eforturi supraomeneşti să mă trezesc duminică la ora 9 AM, după unica ora de somn (vă spusesem ca săptămâna mea era una dificilă). Am condus până la Parcul Tineretului, traficul relaxat din Bucureşti dându-mi timp să mă dezmeticesc cât de cât. O dimineaţă perfectă pentru alergat prin parc, cu soarele strălucind pe cer, dar cu un vânt ce adia răcoros.

La faţa locului erau sute de maşini parcate, aglomeraţie şi pe stradă şi pe trotuare, poliţie, pompieri, salvare, şi sute de oameni care se strângeau la intrarea în Parc. Trecerile de pietoni erau asaltate de mulţimi la fiecare verde al semaforului, şi alte valuri de oameni ieşeau de la metrou. Majoritatea erau tineri între 20 şi 30 de ani. Mult prea puţini oameni de vârsta a doua şi a treia din păcate, deşi poate aceste categorii ar fi avut cel mai mult de profitat de pe urma mişcării în aer liber.

La intrarea în parc era amplasată o scenă mică, flancată de două boxe şi mai mici (un minus al organizării), de pe care Mircea Badea tocmai comunica mulţimii planul de bătaie. Sau cel puţin aşa am presupus, pentru că era foarte greu de auzit mesajul amplificat anemic de perechea de mini-boxe. "Două ture de lac ar fi destul, zic eu", asta e tot ce am auzit, şi cu asta Mircea a terminat de vorbit şi a coborât de pe scenă. L-am urmărit cu ochii în mulţime pentru că îmi doream să fac o poză cu el. Se pare că nu eram singurul, pentru că multă lume încerca să ajungă în locul în care erau atât el, cât şi alte vedete de la Antene (Sandra Stoicescu, Mircea Radu, Mihai Gadea - pe ei i-am reperat eu în mulţime). Până la urmă am făcut o poză cu telefonul meu mobil antic, care a capturat totuşi foarte elocvent faţa-mi de zombie nedormit. Scuzaţi calitatea fotografiei (sau mai degrabă lipsa ei).

S-a făcut ora 10 şi toată lumea s-a îndreptat la pas către lac (vreo 7 minute de mers lejer). Abia atunci am avut ocazia să mă uit la cele două trotuare, în faţă şi în spate. Am rămas uluit să văd câtă lume era. Eu am estimat un minim de 5000 de oameni. Mă voi uita la tv să văd cât de aproape sunt de adevăr cu această estimare, pentru că sunt sigur că cifra lor iniţială de 1000 este mult mai mică decât cea reală. Imaginea era una impresionantă, fiind parcă desprinsă dintr-o revoluţie, doar că lipsea violenţa. Toţi erau veseli şi înaintau către lac, sub privirile fascinate ale celor care se nimeriseră să se plimbe chiar atunci prin parc. Am mai întâlnit aceste imagini şi am mai avut acest sentiment doar la concertele mari pe stadioane. S-a alergat în condiţii civilizate, fiecare în ritmul său şi după rezistenţa sa. Am alergat şi eu o jumătate de tură de lac, după care am mers până am completat o tură. Apoi acasă şi direct la somn.

Pe drumul către casă am analizat motivele pentru care am mers în Tineretului la această "Mişcare contra statului". Mi-am dat seama că sunt două motive. Primul, mai important, a fost acela de a fi parte dintr-o mişcare cu un scop nobil, ce l-a avut în centru pe unul dintre puţinii oameni de televiziune pe care îi apreciez. Evident, dacă ar fi fost Nikita sau Dan Diaconescu vedetele alese să promoveze această mişcare, nu m-aş fi dus. Al doilea, mai mărunt, a fost că voiam să fac poza asta cu Mircea, fiind un admirator al emisiunii lui. Indiferent de motive, eu cred că toată lumea a avut ceva de câştigat din ceea ce s-a întâmplat duminică.